
Excursie Delta Dunarii – la Parcheș cu caiacele
Ne era dor de o excursie cu caiacele în Delta Dunarii. Vom merge la Parcheș pentru că acolo ne putem bucura de liniște și de peisaje de vis. În această tură am stat la cort, pe malul lacului. Seara am cântat la chitară acompaniați de orăcăitul broaștelor.
Excursie în Delta Dunării - de ce la Parcheș?
Ne place și Delta Dunarii, cea pe care o știm cu toții. Pe timpul verii însă este foarte multă aglomerație. O grămadă de ambarcațiuni care de care mai mari sau mai rapide, străbat apele în lung și-n lat. Noi, vâslind în caiace, înaintăm mai încet. Multe bărci cu motor trec pe lângă noi iar majoritatea încetinesc. Dar chiar și așa, nu facem decât să ne încurcăm unii pe alții. Pierdem timp până ajungem în locurile pe care vrem să le vedem.
De aceea am ales să facem o excursie în Delta Dunarii cea pe care o știm noi. Vom merge în delta de dincoace de Tulcea. Zona mai este cunoscută și sub denumirea de Delta Superioară” sau “Complexul lacustru Parcheș-Somova”.
Puteți afla mai multe detalii despre aceste locuri aici.
A fost cald în timpul zilei dar și seara lângă foc. Am pornit în excursie cu caiacele cu gândul să petrecem cât mai mult timp pe canale, la umbra salciilor.
Pentru această tură am decis să stăm la cort. Ne-am instalat tabăra pe malul lacului Parcheș. Există și o pensiune în apropiere pentru cei care preferă mai mult confor
La amiază, ne-am adunat cu toții pe mal, lângă caiace și am avut o mică ședință. Am învățat cum să vâslim, ce să facem și ce să nu facem în excursia noastră. Am pus caiacele pe apă și am pornit.
Intrarea în primul lac este destul de aproape. Stuf și nuferi sunt peste tot. Nici urmă de bărcile cu motor. Am scăpat de soarele puternic atunci când am ajuns pe canal, la umbra salciilor.
Am luat pauză și am ieșit din caiace pe mal. La umbră însă țânțarii ne-au descoperit așa că am scurtat popasul și ne-am pus din nou în mișcare. Am călătorit aproximativ 3 ore. Ne-am întors exact la timp pe lacul Parcheș ca să admirăm un apus de poveste.
După ce spectacolul culorilor s-a terminat ne-am întors la corturi. Ne-am lăsat caiacele pe mal și am mers la pensiunea din apropiere pentru masă. Am savurat un borș autentic pescaresc și pește prăjit cu mămăliguță.
Cu burțile pline ne-am întors în tabără unde am aprins focul. Am fost acompaniați de muzică la chitară și de orăcăitul broaștelor. Tânțarii ne-au lăsat în pace după o oră. Obosiți, ne-am îndreptat pe rând către corturi pentru odihna binemeritată.
A doua zi de dimineață am traversat cu caiacele lacul Parcheș și ne-am îndreptat spre lacul Telincea. Ne-am întors pe aceeași rută. O dată ajunși la mal am pus caiacele pe peridoc și am strâns corturile. Ne-am spus la revedere și am plecat spre București.
Mai jos sunt câteva fotografii din excursia noastră în Delta Dunării. Dacă vizitezi secțiunea ture îți vei putea programa și tu următoarea excursie în deltă.