
Moieciu de Sus – Traseu turistic omuleț albastru
Moieciu de Sus va fi destinația noastră pentru o zi de weekend. Se anunța o zi caldă de ianuarie numai bună pentru o drumeție la munte. Vom merge pe un traseu care durează cam 4 ore și este marcat cu “omuleț albastru”.
Iată-ne așadar sâmbătă dimineața cu sacii în căruță și gata de plecare. Ca să nu se mai plictisească, Luca inventează un joc. Ce-ar fi să numărăm cățeii pe care îi vedem pe drum? Puțin ciudat pentru că lui îi plac pisicile, dar nu zic “nu”. Măcar mai scap de eterna întrebare “cât mai avem până ajungem?”. Trebuie să fiu atent la drum dar îi mai ajut și eu cu numărătoarea. Mai ales când văd căței mergând pe partea stângă a șoselei.
Am luat și sania cu noi pentru că nu se știe niciodată ce zăpezi vom găsi la munte. Pe drum ne-am oprit să mâncăm, apoi am găsit un deal cu zăpadă. N-am rezistat și l-am lăsat pe Luca sa se dea pe pârtie de câteva ori.
Ajungem până la urmă în centrul localității Moieciu de Sus unde descoperim că liniștea de altădată dispăruse. Oamenii se îngrămădeau să se dea cu colacii pe o pârtie improvizată. Muzică și grătare, exact ce speram să nu găsesc.
Ne doream să plecăm cât mai repede. Voiam să urcăm și să lăsăm în urmă toată gălăgia. Am găsit un loc de parcare și ne-am echipat pentru drumeție.
Până acum am numărat 62 de căței. O zi promițătoare, sper să atingem suta!
Pe traseu, din Moieciu până în poiană
Am ales această variantă de traseu din Moieciu pentru că ni s-a părut mai ușoară. Priveliștea se deschide atât spre Muntii Bucegi și Leaota cât și către Munții Piatra Craiului.
Am găsit relativ ușor intrarea în traseu. Din centru pornesc majoritatea potecilor turistice. La început urcăm către biserica din sat. Continuăm apoi pe lângă case și fânețe. Ajungem la “Casa Inspectorului Tișcă”. Aflăm de pe panou că este singura așezare din zonă cu fortificație, adică are curte interioară. Zăpadă este, dar nu foarte multă. Din cauza căldurii, poteca se transformase într-un fel de mocirlă. Nu m-a deranjat, bocancii au ținut foarte bine.
Peisajul devine din ce în ce mai frumos pe măsură ce ne îndepărtăm. Moieciu este un sat de munte în care așezările sunt răsfirate printre dealuri. O dată cu modernizarea drumului se observă tendința oamenilor de a construi mai aproape de șosea. De aceea densitatea așezărilor este mai mare în vale.
Ne continuăm drumul. Casele rămân în urmă și par din ce în ce mai mici. Munții Bucegi și Leaota veghează în depărtare și ne oferă o priveliște impresionantă.
Este incredibil cât de repede se schimbă pesiajul când privești în urmă. Eu mă întorc cu spatele la pantă și privesc spre vale de fiecare dată când mă odihnesc. În acest fel am o pozitie fizică firească. Centrul de greutate îmi permite sa mă relaxez. Psihologic vorbind, ne face bine să vedem efortul depus și nu cel pe care urmează să-l facem!
Ajungem la o cabană recent construită, cabana Andolia. Cabană este frumoasă iar numele ei este dat probabil de poiana în care se află. După părerea mea, un nume cam nepotrivit. Suntem invitați la un vin fiert însă din păcate trebuie să refuzăm. Vrem să ajungem pe lumină înapoi la mașină.
Prin pădurea magistratului
Intrăm în Pădurea Magistratului și urmăm drumul forestier. Inițial acesta coboară. Spre final urcă veritginos pâna când se iese din pădure.
Liniștea ne este întreruptă de câteva ori de șenilate și atv-uri. Aceste mașinării arată turistului pădurea din mers, fără efort. Fac zgomot și lasă în urmă miros de combustibil. Nu știu dacă atv-urile sunt de la cabană. Șenilatele cu siguranța de acolo provin. Din câte am înțeles, acest drum forestier este privat. Nu poți să vii cu atv-ul tău și să plimbi pe aici. În fine, asta cer turiștii, asta se oferă. Poate că dacă nu s-ar oferi, nici nu s-ar mai cere. Și întrebarea este, de ce se mai numesc aceste poteci “eco-trails”?
Partea bună este că se practică și turismul ecvestru. Mi se pare mult mai adecvat pentru această frumoasă zonă. Caii sunt niște animale minunate.
Ieșim din pădure după o porțiune de urcuș. Pădurea este tânară, cu brazi înalți și drepți. Câțiva dintre ei au căzut deja pradă drujbelor. Noi luăm o scurtă pauză. Ne hidratăm și ne împrospătam forțele cu câte un baton energizant. Au trecut deja două ore și se apropie seara. Știu că de aici vom merge doar la vale dar este încă drum lung până jos. Visul meu că vom aunge la mașină pe lumină începe să se spulbere.
Cu câteva excepții, marcajul este relativ bun. Nu prea poti să te rătăcesti. În unele locuri ar fi ajutat săgețile de direcționare. În pădure sunt zone în care marcajul nu apare deloc sau apare doar dreptunghiul alb. Probabil că s-a terminat vopseaua albastră. Noi continuăm pe poteca largă, accesibilă și mașinilor. Mergem printre fânețe și case preț de încă o oră. Între timp numărul cățeilor descoperiți a crescut la 80.
Final de traseu și coborârea în Moieciu
Ultima porțiune de traseu spre Moieciu a fost o coborâre destul de abruptă. Am mers printr-o pădure deasă, noaptea, la lumina lunii și a frontalelor.
Marcajul este derutant la bifurcație pentru că apare în două locuri. Trebuie făcut stânga pe la poalele dealului Malul Tișcani. Noi însă am ales să mergem înainte pentru că poteca coboară. Am avut noroc, zăpada era semi-topită. Dacă pe jos era înghețat, altele ar fi fost datele problemei.
N-am mai ajuns la “Casa Inspectorului Tișcă, așa cum arăta traseul inițial. Am continuat la vale, în noapte, printre bolovani. Am urmat firul unui pârâu format probabil din topirea zăpezii. Simțim miros de fum și vedem luminițe. Auzim lătrat de câini si pășim în curând pe asfalt. După alte câteva sute de metri ajungem în locul unde lăsasem mașina. Apăs butonul telecomenzii dar nu primesc nicio reacție. Folosesc cheia și până la urmă deslușesc și cum se pornește motorul.
Am parcurs 9,4 km într-un timp de 4 ore și zece minute. Am pornit ceasul mai târziu și l-am oprit mai târziu. De aceea apar diferențele din graficul alăturat. Ghidul complet în care veți găsi acest traseu se poate descărca de pe site-ul Centrului de Ecologie Montană Moieciu. Aici veți mai găsi și alte 8 trasee recomandate. Din păcate, lipsesc timpii aproximativi și din broșură și de pe traseu.
A fost o tură frumosă iar locurile merită vizitate în orice anotimp. Am văzut doar 86 de câini. Vom fi mai vigilenți data viitoare!